Activități de conștientizare în județul Giurgiu
Săptămâna trecută, echipa de implementare a proiectului pilot pentru implicarea publicului în activitatea de eradicare/control a ambroziei a desfășurat o serie de activități de informare în primăriile și școlile din comunele Roata de Jos și Vânătorii Mici din județul Giurgiu.
Astfel, împreună cu reprezentanții autorităților locale și cadrelor didactice, au fost discutate aspecte legate de managementul speciilor invazive, despre planificarea acțiunilor viitoare pe care echipa și le propune să le implementeze împreună cu localnicii, autoritățile locale, cadrele didactice și elevii din ciclul primar și gimnazial. De asemenea, au fost puse la dispoziția participanților la întâlniri o serie de materiale informative realizate în cadrul proiectului.
Câteva imagini sunt disponibile în galeria de mai jos.