ambrozie

Monitorizare areal-pilot septembrie

Cea de a 3-a vizită de monitorizare a arealului-pilot de implementare a Programului de eradicare/control a ambroziei a avut loc în luna septembrie. Așa cum am menționat anterior, arealul este localizat in jud. Giurgiu, localiltatea Vânătorii Mari. Rezultate obținute la un interval de 101 zile de la prima intervenție (începutul lunii iunie) și 71 de zile de a doua intervenție (începutul lunii iulie) au fost următoarele:
  1. Arealul pe care am intervenit prin SECERARE/TĂIERE prezintă plante de dimensiuni mici, dar care au dezvoltat inflorescențe și produc polen. Deși în luna august din cauza secetei și a temperaturilor ridicate majoritatea plantelor erau uscate acestea și-au revenit, ceea ce arată rezistența speciei la diverse condiții de mediu și importanța intervenției în mod repetat (de preferat o dată la 3 săptămâni în perioada iunie-octombrie)
  2. Arealul pe care am intervenit prin SMULGERE am găsit un singur fir de ambrozie. Aici se observă CELE MAI BUNE REZULTATE. Puteți vedea rezultatele și în clipul de aici.
  3. Arealul de control prezintă plante de dimensiuni mari, înățimea plantelor este de peste 50 cm. Au format inflorescențe, producția de polen este considerabilă, tulpina este groasa și are o textură ușor lemnoasă, ceea ce face ca intervențiile sa fie mai dificile.

Recomandări de combatere a ambroziei

Pentru a EVITA PRODUCȚIA DE POLEN și ulterior CEA DE SEMINȚE este necesar să intervenim ÎNAINTE CA PLANTA SĂ PRODUCĂ INFLORESCENȚE!
  1. Pe suprafețe mai mari puteți interveni prin tăiere/secerare. Va fi nevoie sa reveniți, de preferat odată la 3 săptămâni, să repetați procedura pentru a nu lăsa planta să se dezvolte și să împiedicați dezvoltarea inflorescențelor pentru a reduce producția de polen și formarea semințelor. Împiedicați astfel și înmulțirea și lărgirea arealului de distribuție al ambroziei.
  2. Pe suprafețe mici interveniți prin smulgere. Astfel descurajați dezvoltarea plantei, în august-septembrie cantitatea de polen care predispune la alergii scade considerabil, iar anul următor specia va apărea din ce în ce mai rar.
Ghidul privind gestionarea speciei invazive ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) poate fi descărcat de aici. Fiecare dintre noi poate contribui la aceste acțiuni de control privind ambrozia.